miercuri, 30 iunie 2010

Operatie la valva mitrală

La prînz am discutat cu dr.J.Cotting.Ne-a spus că mîine o să-l întrebe pe prof.Monnier dacă zona operată de la laringe va rezista la o nouă intubare.
Rezolvarea problemei pe care o avem acum,este printr-o operație la valva mitrală.
Valva mitrală fiind ingustă,sîngele nu circulă bine.Acest lucru afectează în primul rînd plămînii,de aceea acumulăm lichid la plămîni.
Sper să reușim.
Doamne ajută. 
  

P.s. - după amiaza ne-a vizitat Stephane.Mulțumim frumos.

marți, 29 iunie 2010

Apres scanner

Domnul dr.J.Cotting ne-a spus că va trebui să vorbească cu prof.Monnier,pentru că testul la scanner nu arată bine.Sunt probleme importante.
Endoscopia care trebuia să o facem mîine, nu o mai facem.
Nu stăm deloc bine.
Nu știu ce vom face.Suntem în "ceață".
La plămîni și la inimioară,nu suntem bine.
Nu mai înțeleg nimic.

luni, 28 iunie 2010

VPap

De astăzi,avem din nou mască prin care trece oxigen.
Ne-a conectat din nou la VPap,pentru a pune presiune la plămîni.
Din cauza lipsei presiunii la plămîni,avem din nou lichid în plămîni.
I-au făcut un examen la scanner,pentru a vedea de ce face uneori febră.
Le-am spus doctorilor,facem 2-3 pași înainte,apoi vreo 100 înapoi.
Nu știu ce să mai zic.

duminică, 27 iunie 2010

Noutăți

Acum cîteva zile ne-a vizitat un domn doctor de origine romînă,Cristian Antonescu.
Am discutat despre Sabina și despre întreaga situație de aici.
Ne-a invitat la masă ieri seară.Am onorat invitația dumnealui.
Mulțumim și pe această cale.
Sabina este ceva mai bine,nivelul celulelor albe este bun,a ajuns la nivelul optim.
Sperăm ca în cîteva zile,să mergem la etaj 11,la terapie continuă.
Probabil că miercuri,prof.Monnier va efectua o endoscopie pentru a vedea cum stăm.
Rămîne de văzut ce trebuie să facem în continuare.
Încă nu am primit răspuns,în ceea ce privește bilanțul financiar provizoriu.
Vom vedea.
Doamne ajută.

vineri, 25 iunie 2010

Băiță

Azi dimineață,mami și Annick Chainey i-au făcut băiță lui Princi.
Mersi beaucoup Annick.Bravo.
Numărul celulelor albe au început să crească.Asta-i bine.
Sperăm la mai bine.
Doamne ajută.



P.s.- Princi a dormit bine,toată noaptea.Bravo.

joi, 24 iunie 2010

Vești

Aseară,asistent a fost David Goix,un tip extraordinar.
Ieri și astăzi dimineață,asistentă a fost Annick Chainey,o tipă delicată.Are mare grijă de Princi.Mulțumim.
Azi a venit un specialist de la cardiologie,pentru a vedea dacă există infecție la inimioară.Ne-a răspuns pe loc,nu există schimbări majore la inimioară.
Ai început să-i introducă ceva,subcutanat,ca nivelul celulelor albe să crească,să revină la normal.
Azi noapte a dormit doar 2 ore,a avut și febră.
Sperăm la mai bine.
Doamne ajută.


P.s.- aseară ne-a bucurat vizita lui Alex.Mulțumim Alex.

miercuri, 23 iunie 2010

Problemă nouă ?

Mai nou,am descoperit că buricele degetelor de la mîini și picioare sunt mult prea roșii.
Le-am spus doctorilor,de cîteva ori pînă s-au gîndit că s-ar putea să fie o problemă.
Totdeauna,cînd întrebăm ceva răspunsul este :
- s-ar putea să fie din cauza cutare etc....
- vom vorbi cu specialistul .........
- trebuie să facem analize
Dar,rezultatele tratamentului sunt foarte mici.Progrese nevizibile.Timpul trece.
În fiecare dimineață facem raze x.
De 2 ori sau de mai multe ori pe zi,i se recoltează sînge pentru analize.
Am văzut multe chestii aici.Sunt dezamăgit.
Nu progresăm.




P.s.- un doctor ne-a spus că vorbim prea mult,punem prea multe întrebări.
Mi se pare normal să pun multe întrebări,atîta timp cît eu văd că nu facem progrese importante.
Mai mult de atît,apar alte probleme.De ce ?
Credeam că aici avem parte de cei mai buni specialiști.Se pare că nu e așa.
Mi-ar place ca doctorii noștri Carmen Șuteu , Horațiu Suciu etc,să poată profesa în condiții excelente,ca aici la CHUV.Pentru acest lucru ar fi nevoie de multi bani de la guvern sau din donații private.Sper să apară și ziua aceea, în care să avem condiții excelente și în țara noastră.

marți, 22 iunie 2010

?

Azi pînă la ora prînzului,Sabina a fost destul de bine.
A dormit o oră,după care a început să plîngă.
În jur de ora 17,au venit cei de la fizioterapie și i-au pus ser fiziologic în năsuc.
Timp de jumătate de oră s-a liniștit,după care a reînceput să fie sîcîită.
Am spus doctorilor,că nu se simte bine.La ora 18,o să-i facă test sanguin pentru a vedea dacă este vorba de  o infecție sau un virus.
Vedem.
Doamne,în fiecare zi apare cîte ceva aiurea sau mai bine zis rău.
Nu știu ce să zic,nu mai am cuvinte ca să exprim starea în care ne aflăm.

Mami,Princi si Tati

Princi cu tati

Vis-a-vis de str.Montagibert

Azi avem asistentă pe Aurelie Launois.
În această dimineață,am discutat cu dr.Sandu Kishore(O.r.l.).Mi-a zis că a vorbit cu medicii de la terapie intensivă despre evoluția Sabinei.
L-am întrebat dacă este optimist în ceea ce privește deglutiția.Necesită timp mai îndelungat,pentru a reuși deglutiția.Să sperăm că vom fi bine,sănătoși.
Nu știu ce progres am făcut pînă acum.Eu nu îmi dau seama.
Sunt trist și supărat.
 

luni, 21 iunie 2010

Terapie intensivă pediatrică - CHUV

Azi avem ca asistent pe Weibel Dominique,un tip care vorbește mult și face puțin.
La ora 6 dimineața,i-au luat sînge pentru analize.Au descoperit că numărul leucocitelor este prea mic.
Trebuie să vină un specialist hematolog,pentru a vedea ce se întîmplă.
Nu știu ce să mai zic,în fiecare zi descoperă ceva.Dar,de tratat e mai greu.
Chiar nu știu ce se întîmplă aici,habar nu am.
Totuși cred că doctorii noștri sunt mult mai buni.Mai ales cei de la terapie intensivă.
Am pus o grămadă de întrebări pînă acum.
De-acum încolo nu voi mai întreba doctorii,pentru că o fac degeaba.
Nu văd nici-un progres notabil.
Sunt extrem de supărat și totodată trist.

duminică, 20 iunie 2010

Etaj 5

Azi avem ca asistentă pe Adrienne Lambercy.
În jurul prînzului am primit vizita părintelui Diaconu(de la biserica romînească din Lausanne) și a doamnei Galey(sper că am scris corect numele).Două persoane extraordinare,ne-a bucurat prezența dumnealor.
Părintele Diaconu,a făcut o mică slujbă.
Doamne ajută.
  

P.s.- mulțumim frumos.

sâmbătă, 19 iunie 2010

Vești

Ieri am avut ca asistentă pe Valerie Bienvenu,o tipă de treabă.
Ne-a vizitat bunul nostru prieten Stephane.
Sabina se simte ceva mai bine.Nu a mai făcut febră.
Încă trebuie îmbunătățită respirația.Domnul doctor David,ne-a spus că cca 1 lună ne trebuie ca respirația să fie perfectă.
Aseară,doctorița de gardă ne-a zis că-i va introduce sînge,pentru că analiza de hemoglobină nu-i chiar bună.
Așa ceva se întîmplă în mod obișnuit.
Încă nu știm cînd vom începe exercițiile de deglutiție,cu specialistul logoped.
Vom vedea.
Doamne ajută.

joi, 17 iunie 2010

Noutăți

Azi avem ca asistent pe Mathieu Thibaud.
În dimineața asta au cîntărit-o pe Princi.Are 9.2 kg.
Pauzele de la aparatul conectat la mască,sunt vreo 4, a cîte 1 oră.
Profesorul Monnier,este plecat pentru cîteva zile la Zurich,la un congres.
Sperăm la mai bine.
Doamne ajută.

miercuri, 16 iunie 2010

Vești de la et.5

De astăzi nu mai luăm morfină.Acesta-i un lucru bun.
Deasemenea,o să i se scoată cateterul arterial,cel de la mîna stîngă.
Ieri și alaltăieri seară,la aceeași oră,a făcut din nou temperatură,38.3 grade.Ciudat.
Nu știm încă de ce.Sunt multe supoziții.
Doamne ajută.
 




P.s.- astăzi avem ca asistent pe Jean-Michel Manzano.

marți, 15 iunie 2010

Foto etaj 5

Fotografie realizată de unul dintre asistenții noștri preferați : Jean-Michel Manzano.


P.s.- mersi beaucoup Jean-Michel.

luni, 14 iunie 2010

Stephane și Laura

Azi ne-au vizitat și prietenii noștri ,Stephane și Laura.
Au discutat cu personalul medical,despre Sabina.
Cu această ocazie am aflat lucruri noi.
Sursa infecției de la plămîni,poate fi bronhopneumonie sau pneumonie de aspirație(adică mîncarea sau lichidele ajunse în plămîni).
Azi,iar am făcut temperatură.Vom afla de ce.
Sperăm să fim bine.
Doamne ajută.

P.s.- mulțumim pentru vizită,Stephane și Laura.

Vizită

Azi,în jurul prînzului,am avut vizitatori.
Două doamne drăguțe,doctorițe.
M-a bucurat foarte mult această vizită.
Oricine este binevenit la noi.
Sperăm să ne facem și noi bine,să fim sănătoși.
Doamne ajută.


P.s. - mulțumim frumos pentru faptul că ați venit să ne vedeți.
         Înseamnă mult pentru noi.

Etaj 5 - terapie intensivă

Acum respirăm printr-o altă mască,mai mică.Uneori,facem pauze de 20-30 de minute,în care nu avem mască(respirăm liber).
Nutrini avem cca 720 ml,pe zi.
Antibiotice,avem 2 din total de 5.
Uneori,luăm Valium,pentru a adormi.
Starea generală a lui Princi,este ceva mai bună.
Rămîne de tratat în continuare infecția de la plămîni.
Mai tîrziu,nu știu cînd anume, vom începe "exerciții" de înghițire cu ajutorul unui specialist în logopedie.
Acest lucru,este extrem de important.Mîncarea sau lichidele,trebuie să ajungă prin esofag în stomac.Dacă se întîmplă ca mîncarea sau lichidele să ajungă prin laringe în plămîni,este foarte rău.Poate cauza probleme mari.De aceea,trebuie să facem "exercițiile"cu logopedul.
Sper să reușim.
Doamne ajută.

vineri, 11 iunie 2010

Noutăți

Endoscopia de astăzi este o reușită.În 20 de minute,au efectuat endoscopia și au reușit extubarea.
Acum suntem la terapie intensivă,etaj 5.
Avem o mască,prin care trece puțin oxigen și adrenalină.
Zona operată,arată bine.Totuși există ceva edeme,deasupra corzilor vocale.
Încă nu am discutat cu prof.Monnier.
Avem multe întrebări pentru dumnealui,legate de respirație,înghițire,hrănire,mișcare.
Cred că vom alege varianta de discuție prin e-mail.Cînd ne vizitează,stă foarte puțin,este extrem de ocupat.
Putem să-i punem doar o întrebare,răspunde și pleacă rapid.De aceea,m-am gîndit ca să-i punem întrebări prin e-mail.
Sperăm să fim mai bine.
Doamne ajută.

joi, 10 iunie 2010

Noutăți de la etaj 5

Sabina este puțintel mai bine.
Azi i-au scos drena și un cateter.Deasemenea,i-au oprit un medicament-Dormicum.
Acum are 2 catetere și sonda urinară.
I se administrează 4 antibiotice,plus cîteva medicamente(sedative,somnifere etc).Nutrini,600 ml pe zi.
Mîine,în jurul prînzului,vom face o endoscopie,pentru a vedea în ce stare este laringele.
De astăzi,rolul aparatului de oxigen,este de a interveni dacă este cazul.Acum,Sabina respiră singură,uneori intervine Galileo(aparatul de oxigen).
Sperăm să fim bine.
Doamne ajută.

miercuri, 9 iunie 2010

Soins Intensifs

Aseară am aflat că i se administrează "doar" 4 antibiotice.S-a renunțat la un antibiotic care era împotriva ciupercilor.
Mai există lichid în plămîni,nu a fost încă eliminat în totalitate.
La fiecare 12 ore,i se schimbă poziția,pentru ca plămînii să își recapete forma și mărimea lor.
Doamne ajută.

 

luni, 7 iunie 2010

Noutăți

Pînă acum nu sunt schimbări majore.
Încă nu știm dacă infecția este în scădere sau nu.
Ieri nu a avut febră,in schimb azi dimineață,a avut febră puțin,37.5.
Lichidul total eliminat pînă acum,este de 160 ml.
Sperăm la mai bine.
Doamne ajută.

sâmbătă, 5 iunie 2010

Noutăți

Astăzi a venit domnul dr.Jacques Cotting (șeful secției de terapie intensivă copii) și a cerut asistentei noastre de astăzi,să-i schimbe poziția Sabinei,pentru cel puțin 12 ore.
Această poziție (stat pe burtică),este propice pentru a elimina lichidul din plămînul stîng și pentru a respira ceva mai bine.Pînă acum a eliminat 160 ml.
În  general,Princi,este puțintel mai bine.
Doamne ajută.

vineri, 4 iunie 2010

Noutăți de la terapie intensivă

Doctorii au efectuat testul cu aparatul denumit scanner.În sfîrșit am aflat unde este localizată infecția,la plămîni.La plămînul stîng avem lichid,la cel drept avem infecția.
Deasemenea,șeful secției de terapie intensivă,domnul dr.Jacques Cotting,a pus o drenă la plămînul stîng.
Pînă acum s-au eliminat cca 100 ml de lichid.Deja au trimis la laborator o mostră din acest lichid,pentru a afla ce fel de bacterie se află acolo.Rezultatul îl vom afla după cîteva zile.
Azi a trecut pe la noi prof.Philippe Monnier.Ne-a spus că ne luptăm cu infecția de la plămîni.
Sperăm la mai bine.
Oricum este un pas bun,cel făcut astăzi.
Doamne ajută.

Noutati de la terapie intensivă

Azi dimineață,i-au pus lui Princi,încă 2 catetere.
I se administrează în plus 3 antibiotice,dintre care unul este împotriva ciupercilor.Preventiv.
I-au schimbat tubulețul pentru oxigen.Acest tubuleț are în capăt un balonaș,care împiedică oxigenul să urce înapoi.Acest lucru este foarte important,oxigenul trebuie să meargă doar la plămîni.
Acum face un fel de examen la un aparat,denumit de personalul medical scanner.Cu ajutorul acestui aparat,ei speră să vadă unde este localizată infecția.Sper să reușească.
De dimineață pînă acum,a avut maxim 37.5 grade.
Doamne ajută. 


P.s. - am uitat.Am vorbit și cu un doctor cardiolog,tot azi.A venit să-i facă o ecografie,Sabinei.
Mi-a spus că inima este obosită,pentru că luptă cu infecția.Din această cauză,plămînii rețin apă.
A mai spus că ventriculul drept este mărit.Își va reveni la forma anterioară,după tratarea infecției.

Febră si stare critică

Toată ziua de ieri,Princi a avut febră,38 sau 39 grade.
Paracetamol,comprese reci,antibiotice si sedative i-au fost administrate.
Seara,după ora 19,a avut 39.7 grade.
Asistenta si doctorița de gardă au intrat in alertă.
Au încercat să-i dea mai mult oxigen,dar nu prea a fost bine,acest lucru.
Timp de cca 1 oră,doctorița de gardă a cerut soluții prin telefon,șefului secției de terapie intensivă.
La fiecare jumătate de oră,i-au introdus în corp cca 50 ml apă rece,pentru a stabiliza,cît de cît,temperatura.
Acest lichid,ajungea in spatele inimii.
Avînd temperatură,toate organele se încălzesc.
Dar din cauza infecției,inima este obosită și de aceea se acumuleaza lichid la plămîni.
Azi îi vor schimba tubulețul pentru oxigen,cu unul de aceeasi mărime,dar cu un balonaș în capăt.Pentru ca oxigenul să rămînă la plămîni,să nu meargă din nou în sus.
Apoi,urmează să stopeze febra.Trebuie să reușească acest lucru,este foarte important.
După care trebuie tratată infecția.
Sunt multe lucruri de îndeplinit,ca să putem zice,da,este stabilă din punct de vedere hemodinamic.
Oricum,aseară am trăit momente teribile.
Suntem intr-un stres continuu,pînă cînd va fi stabilă din punct de vedere hemodinamic.
Apoi urmează tratarea infecției.
Doamne,te rog,ajut-o pe Princi.

joi, 3 iunie 2010

Precizări

Ieri am aflat de la o asistentă,că toata echipa de la terapie intensivă a fost uimită că ne-am dus prea repede la terapie continuă.Dar,chiar era bine Princi.Au urmat 2 zile bunicele,în care începuse să mănînce destul de bine.
Apoi a început să tușească în fiecare zi.Pe 29 mai,seara, a apărut febra,care nu ne-a mai lăsat pînă cînd am ajuns din nou la terapie intensivă.
Un doctor de la terapie intensivă,ne-a spus că infecția sau bacteria care a produs febra și stare generala proastă,a afectat puțin și inima.De aceea,aveam puls mărit.Inima obosind,acumula lichid la plămîni.
Toate organele interacționează.E destul delicat.
Sper ca în cîteva zile,să avem rezultate mai bune.
Doamne ajută.

miercuri, 2 iunie 2010

La Terapie Intensiva

De ieri,suntem din nou la terapie intensivă.Pentru că cei de la secția de pediatrie,nu au tratat cum trebuie infecția de la plămîni.
Noi le-am spus că Princi nu este bine,de vreo 3 zile,în care avea mai mereu febră si era agitată.Nu a mai mîncat și nici lapte nu a mai vrut.Efectul,s-a deshidratat.
Spre exemplu,ieri,Princi a băut  150 ml apă.Mai ales că ea nu bea apă,nu-i place.
În jur de ora 15,am chemat din nou doctorul de pe secție și i-am spus că nu e bine.Era palidă.
A chemat pe șefa lui și ne-am dus la terapie intensivă.
La terapie intensivă,am discutat cu șeful secției - dr.Jacques Cotting.Ne-a spus că este mai bine să fie intubată din nou.Acest lucru,neafectînd zona operată de la laringe.
Aseară,i-au făcut din nou raze X,pentru a vedea cum sunt plămînii.Amîndoi au probleme.
În următoarele zile,vom afla ce și cum,vor lupta cu infecția.
Azi dimineață,trebuia să facem endoscopia.Cred că o vor amîna pe altă dată.
Doamne ajută-ne.

marți, 1 iunie 2010

La Multi Ani

La Multi Ani,tuturor copiilor.
Azi noapte,am stat amîndoi cu Princi.A fost o noapte foarte grea.
I-au scos cateterul vechi și au pus un altul,în alt loc.
Sperăm să nu mai aibă febră,pentru că mîine trebuie să facem endoscopia.
Tot ieri,în timpul zilei,a tușit puternic și apoi a vomitat.
Acum,avem din nou un fel de mască, pentru oxigen.
După ora 02.30 a.m., a inceput să adoarmă.
La 08.40,ne-am trezit.A venit asistenta pentru administrarea antibioticelor,cîntărire si alte chestii.
Doamne ajută.